slider

Whistleblowing

  1. În conformitate cu Directiva UE nr.2019/1937 din data de 23.10.2019 privind protecția persoanelor care semnalează încălcarea dreptului Uniunii (denumită în continuare Directiva UE), cu valabilitate începând cu data de 17.12.2021, și în conformitate cu Legea nr. 171/2023 Culegere privind protecția avertizorilor de integritate, societatea FERT a.s., Petra Bezruče 447/14, 392 01 Soběslav, în calitate de entitate obligată potrivit articolului 8 al Directivei UE, implementează următoarele modalități și reguli pentru semnalare ilegalităților.
  2. Societatea, ca entitate obligatorie, și-a elaborat directiva internă pentru această problematică. Directiva implementează sistemul intern de semnalare ca un ansamblu de procedee la primirea semnalărilor, evidența acestora, protecția identității celui care face semnalarea și protecția informațiilor cuprinse în semnalare.
  3. Fiecare persoană – avertizor de integritate care, în conexiune cu munca sau o altă activitate similară (Directiva UE), constată că au fost încălcate drepturile Uniunii, poate înainta informații cu privire la posibila acțiune contra legii, care a avut loc sau care urmează a se produce, și anume
    • în scris electronic pe adresa de e-mail: whistleblowing@fert.cz
    • în formă materializată pe adresa FERT a.s., Petra Bezruče 447/14, 392 01 Soběslav cu mențiunea pe plic „Whistleblowing – a nu se deschide“
    • sau personal la persoana competentă (cel târziu în termen de 14 zile din data în care avertizorul de integritate a cerut acest lucru)
    • telefonic, fie către societate, fie către minister
  4. Avertizorului de integritate i se vor comunica, pe bază de proces-verbal, drepturile și obligațiile care decurg pentru el din lege. Avertizorului de integritate ar trebui să acționeze în interes public și cu bună-credință că semnalarea înaintată de el se bazează pe fapte și împrejurări credibile. În cazul în care avertizorul de integritate depune conștient o semnalarea falsă, săvârșește contravenție pentru care poate primi amendă de până la 50 000 CZK.
  5. Semnalarea verbală se înregistrează pe un suport sau se înregistrează în scris, dacă avertizorul de integritate este de acord cu aceasta.
  6. Semnalarea înaintată poate fi accesorizată doar de către persoana competentă menționată care nu are voie să furnizeze informațiile care ar putea zădărnici sau periclita scopul semnalării. Persoana competentă examinează temeinicia semnalării înaintate și va notifica avertizorul de integritate cu privire la primirea semnalării potrivit art. 12 alin. 2 și cu privire la rezultatele legitimității semnalării potrivit art. 12 alin. 3 și la măsurile adecvate pentru îndreptare sau prevenire a ilegalității în conexiune cu semnalarea înaintată. În cazul în care semnalarea nu a fost evaluată ca fiind întemeiată, persoana competentă, fără întârziere inutilă, va informa în scris pe avertizorul de integritate că, în baza faptelor cuprinse în semnalare și a tuturor împrejurărilor care îi sunt cunoscute, nu a constatat nicio suspiciune de comitere a vreunei ilegalități, sau că nu a constatat că semnalarea se bazează pe informații false și îl va informa pe avertizorul de integritate că are dreptul să înainteze semnalarea la organele puterii publice. În cazul în care semnalarea este evaluată ca întemeiată, persoana competentă va propune măsuri pentru îndreptarea ilegalității, Entitatea obligată va înștiința imediat persoana competentă cu privire la măsura adoptată și această persoană îl va informa în scris, fără întârziere inutilă, pe avertizorul de integritate.
  7. Societatea exclude primirea semnalărilor de la persoanele care nu prestează munca pentru societate sau o altă activitate similară potrivit legii menționate.
  8. Identitatea avertizorului de integritate este o informație protejată, persoana competentă are obligația de confidențialitate. Potrivit Legii nr. 171/2023 Culegere, avertizorului de integritate i se cuvine protecție contra măsurilor de represalii. Ministerul Justiției, pe site-ul său web, va posta informații referitoare la cum poate proceda avertizorul de integritate în cazuri de represalii.
  9. Pentru semnalare se poate face uz de formular sau modalitatea de înaintare a semnalării poate fi convenită cu persoana competentă.

Datele de contact ale persoanei însărcinate cu primirea și prelucrarea semnalărilor:

Lucie Pokorná
+420 734 883 663
whistleblowing@fert.cz

DESCARCĂ FORMULARUL PENTRU SAMNALAREA ILEGALITĂȚILOR